Munţii Rodnei – Tezaur naţional

Din orice parte ai ajunge la poalele Rodnei, vezi muntele ca pe o cetate masivă şi impunătoare. Din orice parte ai urca pe lunga şi frumoasa creastă, minunate circuri şi lacuri glaciare îţi apar ca mici ochi care clipesc dojenitor dacă nu îţi aduci aminte de etica alpină, iar râurile înspumate îţi brăzdează calea cu adevărate împărăţii ale păstrăvilor şi lipanilor. Oriunde ai vrea să urci, tot prin pădurea seculară care înconjoară muntele ca un brâu viu ce adăposteşte multe şi felurite necuvântătoare: ursul, cerbul carpatin, râsul, acvila de stâncă şi altele, trebuie să treci. Mai la poale trebuie să înfrunţi privirile îndrăzneţe ale localnicilor dacă vrei să cunoşti tradiţiile şi obiceiurile uneia dintre cele mai valoroase zone etnografice din ţara noastră. Acesta este inestimabilul tezaur natural pe care încercăm să-l dezvăluim celor dornici de a-l cunoaşte şi respecta la justa lui valoare!

Situaţi la limita nordică a Podişului Transilvaniei, Munţii Rodnei, cel mai înalt şi impunător masiv din Carpaţii Orientali, cristalini prin constituţie, alpini prin caractere şi peisaj, domină prin măreţia lor Ţara Maramureşului, Ţara Năsăudului şi Depresiunea Transilvaniei. Ei sunt consideraţi una dintre cele mai reprezentative unităţi montane din Orientali. Faţă de zonele limitrofe se impun prin masivitate şi prin extensiune (peste 45 km lungime şi aproape 1.300 Km2 suprafaţă), constituind un adevărat bastion carpatic, care, pe lângă diversivitatea formelor de relief, dispune de o mare varietate a vegetaţiei şi faunei, cu câteva rarităţi însemnate, de valoroase resurse ale subsolului din gama minereurilor neferoase, izvoare minerale, etc. Munţii Rodnei sunt cunoscuţi însă şi printr-o viaţă pastorală străveche, legată de bogatele şi întinsele păşuni alpine.

   Munţii Rodnei sunt favorabili tuturor sporturilor montane, cu precădere celor de iarnă - parcurgerea crestei principale pe schiuri constituind o încercare dificilă chiar şi pentru montaniarzii experimentaţi. Bineînţeles vara îşi are şi ea drepturile ei, iar traseul principal de creastă (în lungime de 54 km) este considerat unul dintre cele mai renumite trasee de creastă din Carpaţii Româneşti după creasta Făgăraşului şi Pietrei Craiului.

Acceleratul care ajunge la poalele muntelui pleacă în prag de seara din capitala ţării şi parcurge aproximativ 450 km. După cele 11 ore petrecute în trenul de noapte ajungem în localitatea Rodna Veche la o oră când nu este aproape nimeni pe stradă şi niciun magazin nu şi-a deschis încă obloanele. Pentru a parcurge traseul de creastă complet trebuie să începem din Pasul Rotunda şi să terminăm în Pasul Şetref. Acest traseu are 54 de km şi se poate parcurge în 4-5 etape de câte o zi.

Parcurgerea crestei nu este lipsită de dificultăţi. Urcuşul spre creastă este abrupt, între 1000 şi 1.500 de metri. Nici ajunşi pe creastă nu suntem scutiţi de pante abrupte deoarece o data ajunşi pe un vârf trebuie sa coborâm în şei adânci care despart vârfurile. Astfel suntem solicitaţi fizic pe tot parcursul traseului. Lungimea lui este apreciabilă şi nu mulţi reuşesc parcurgerea integrală a crestei. Alt neajuns este faptul că nu găsim apă decât foarte rar pe creastă şi nici o cabană la altitudine mare. Aşa că în primele zile vom avea rucsacii foarte grei.

Toate acestea sunt desigur uitate când norii se dau la o parte şi putem admira peisajul sălbatic al zonei.

Localităţile din jur sunt o lume a contrastelor, printre femeile îmbrăcate tradiţional care duminica merg la biserica veche de sute de ani, astăzi vedem domni şi doamne care pozează din maşini scumpe. Casele vechi sunt din ce în ce mai mult înlocuite cu vile asemănătoare celor din marile oraşe. Telescaunul din Complexul Turistic Borşa este vechi şi destul de neîntreţinut iar magazinele lipsesc. Probabil acest complex turistic a fost o data plin de viaţă, dar acum are foarte multe lipsuri. Totuşi pensiuni sunt la tot pasul, pensiuni ieftine şi curate, dar fără nimic din stilul maramureşean.

Aducem la cunoştinţă turiştilor dornici să viziteze aceste locuri că nu în hoteluri şi pensiuni veţi vedea Maramureşul şi nici de la volanul bolidului dumneavoastră. Dar dacă nu sunteţi în stare să respectaţi natura, privind numai plantele ocrotite şi nearuncând plasticul societăţii noastre moderne în tradiţia de sute de ani a zonei, mai bine rămâneţi pe asfaltul spart al drumurilor.

Căi de acces:

• Căile ferate împrejmuiesc masivul din trei părţi, gravitând între staţiile Salva şi Vişeul de Jos. Din Salva linia ferată urmează Someşul Mare 47 km până în Rodna Veche, iar pe cursul Sălăuţei pînă la Dealul Ştefăniţei, de unde trece printr-un tunel pe sub pasul Şetref şi coboară pe văile Izei şi Vişeului, în depresiunea Maramureşului, la Vişeul de Jos – 62 km.
• Căile rutiere sunt alcătuite din drumuri naţionale, judeţene, comunale şi forestiere. Între Năsăud – Salva – Moisei sunt 61 km din DN 17C, între Moisei – Borşa – Complexul Turistic este DN 18 cu 19 km de asfalt. DN 18 înlesneşte apropierea de masiv dinspre nord între oraşul Borşa – Pasul Prislop – Casele Rotunda (43 km).
• Drumul judeţean 172 ocoleşte prin sud-est masivul, făcând legătura dintre 17C (Năsăud) în lungul văii Someşului Mare şi DN 18 (Sighetul Marmaţiei – Iacobeni), peste Pasul Rotunda, până la Casele Cotunda (75 km).

Util: cumpărăturile pot fi efectuate peste tot în zonă la preţuri modeste, în magazine găsindu-se o gamă foarte largă de produse de calitate.

Microbuzele sunt dese spre orice locaţie şi relativ ieftine.